Sa incep cu...multumiri

Cred ca vremea frumoasa de astazi mi-a schimbat starea de spirit si m-a facut sa reflectezde aceea vreau sa incep cu multumiri.Stiu ca sunt putine si stiu ca acea persoana nu merita aceste multumiri, dar totusi vreau sa stie ca ii sunt recunoscatoare pentru anumte lucruri.Ii multumesc pentru ca a incercat sa imi deschida ochii cu privire la lumea perversa din jur, ii multumesc pentru sfaturile bune date la timpul potivit, pentru sprijinul moral in situatiile limita din viata mea scurta de student si nu in ultimul rand pentru clipele putine, dar frumoase, pe care mi le-a daruit.
Ii doresc acestei persoane o viata plina de momente memorabile, sa se gandeasca bine ce vrea sa faca cu viata ei si sa isi dea seama ca o viata agitata nu inseamna ca nuprin asta aduna fapte ce merita povestite nepotilor. Si in cele din urma, sa realizeze ca adevaratul sprijin nu se gaseste prin cluburi, ci langa cel care i-a oferit ajutorul neconditionat ce i-l ofera fara nici un beneficiu. Un prieten reprezinta un suflet aflat in doua trupuri. Insa, de cele mai multe ori, aceasta se sfarseste odata cu aparitia neincrederii. Dar sa termin cu lucruri rele. Vremea de afara nu imi permite acest lucru.

Amintiri de neuitat si regrete profunde

Ceea ce am observat stupefiata ca timpul trece pe langa noi si nu ne spune.Deci clar nu ne este prieten.Nici nu ma gandeam la acest lucru pana astazi, cand o prietena de-a mea spaniola, Gema,mi-a amintit ca au trecut doi ani de cand Ruta Quetzal si-a incheiat expeditia in Panama si de atunci nu ne-am vazut. Stateam si vorbeam de drumetia prin jungla de parca s-ar fi intamplat ieri, dar nu...din pacate a trecut ceva timp de cand s-a incheiat acest capitol al vietii noastre. Invitatiile de a le vizita raman valabile.Insa departarea si timpul sunt prea mari incat sa ne rezumam doar la niste simple coversatii pe messenger. Timpul trecut nemilos pe langa noi si singura cale de a ne mai vedea raman fotografiile adunate din timpul convietuirii mele cu toti cei dragi din expeditie. Insa nici acestea nu mai sunt de actualiate. Regret ca am pierdut timpul in care puteam vorbi mai des, regret ca nu le pot vedea de cate ori s-ar putea. Regretele sunt multe, dar cel mai tare regret ca, desi timpul trece pe nesimite pe langa noi, mentalitatile raman aceleasi: incuiate si pline de prejudecati. Ma gandesc la faptul ca, desi scopul expeditiei a fost sa invatam sa convietuim cu persoane necunoscute care, pe parcurs le poti transforma in prieteni adevarati, si sa il tratam pe cel de langa noi ca pe un egal,chiar daca venim sau nu dintr-un mediu social bun, nu s-a implinit. De ce oare?

Semne de intrebare

Anii trec pe langa noi si fara sa ne dam seama. ne dorim sa crestem, sa fim independenti, sa nu dam explicatii nimanui, dar oare ne-am gandit vreodata ca ne grabim sa crestem? Merg pe strada si aud, in intamplare, cum vorbesc fete de 12-13 ani planuind escapada de sambata seara de acasa. Dar oare pentru ce? ...Ele deja se cred mari..Gata cu copilaria.S-a dus...Jocul "de-a v-ati ascunselea" nu se mai face in fata blocului cu ceilalti parteneri de joaca, ci in cluburi si discoteci. Poate ca asa voiam toti la un moment dat. Nici eu nu am simtit copilaria adevarata, dar, spre deosebire de generatia aceasta, macar am stiut sa bat mingea in fata blocului, sa fac iarna ingeri in zapada si vara castele de nisip in curtea liceului de langa mine. Am furat cirese din curtea unei invatatoare si m-am scaldat in apa Barladului. Se pare ca depresia mea din zilele trecute si-a avut rostul. Mi-am dat seama cum am mai trecut un an pe langa mine si nu m-am bucurat indeajuns. Asta poate din cauza ca am incercat sa fac ceva mare intr-un timp scurt fara sa imi dau seama ca inca nu este momentul. Mi-am dat seama ca mai am multe de invatat pana sa ajung adult si am realizat ca trebuie sa ma bucur in continuare de copilarie. Pentru ca inca sunt copil...Voi nu?

In da club... sau cum se spune

Vad ca din ce in ce mai multi studenti(si nu numai) si-au facut bloguri...De fiecare data cand am timp, stau si rasfoiesc paginile scrise de acestia...Asa ca m-am gandit...ca tot vad ca e la moda..sa imi fac si eu unul...ca doar trebuie sa fiu( cum spun unii) "chinchi"..:-j...in fine..nu mai conteaza..sa vedem ce o sa iasa si cu asta..