Amintiri de neuitat si regrete profunde

Ceea ce am observat stupefiata ca timpul trece pe langa noi si nu ne spune.Deci clar nu ne este prieten.Nici nu ma gandeam la acest lucru pana astazi, cand o prietena de-a mea spaniola, Gema,mi-a amintit ca au trecut doi ani de cand Ruta Quetzal si-a incheiat expeditia in Panama si de atunci nu ne-am vazut. Stateam si vorbeam de drumetia prin jungla de parca s-ar fi intamplat ieri, dar nu...din pacate a trecut ceva timp de cand s-a incheiat acest capitol al vietii noastre. Invitatiile de a le vizita raman valabile.Insa departarea si timpul sunt prea mari incat sa ne rezumam doar la niste simple coversatii pe messenger. Timpul trecut nemilos pe langa noi si singura cale de a ne mai vedea raman fotografiile adunate din timpul convietuirii mele cu toti cei dragi din expeditie. Insa nici acestea nu mai sunt de actualiate. Regret ca am pierdut timpul in care puteam vorbi mai des, regret ca nu le pot vedea de cate ori s-ar putea. Regretele sunt multe, dar cel mai tare regret ca, desi timpul trece pe nesimite pe langa noi, mentalitatile raman aceleasi: incuiate si pline de prejudecati. Ma gandesc la faptul ca, desi scopul expeditiei a fost sa invatam sa convietuim cu persoane necunoscute care, pe parcurs le poti transforma in prieteni adevarati, si sa il tratam pe cel de langa noi ca pe un egal,chiar daca venim sau nu dintr-un mediu social bun, nu s-a implinit. De ce oare?