Semne de intrebare

Anii trec pe langa noi si fara sa ne dam seama. ne dorim sa crestem, sa fim independenti, sa nu dam explicatii nimanui, dar oare ne-am gandit vreodata ca ne grabim sa crestem? Merg pe strada si aud, in intamplare, cum vorbesc fete de 12-13 ani planuind escapada de sambata seara de acasa. Dar oare pentru ce? ...Ele deja se cred mari..Gata cu copilaria.S-a dus...Jocul "de-a v-ati ascunselea" nu se mai face in fata blocului cu ceilalti parteneri de joaca, ci in cluburi si discoteci. Poate ca asa voiam toti la un moment dat. Nici eu nu am simtit copilaria adevarata, dar, spre deosebire de generatia aceasta, macar am stiut sa bat mingea in fata blocului, sa fac iarna ingeri in zapada si vara castele de nisip in curtea liceului de langa mine. Am furat cirese din curtea unei invatatoare si m-am scaldat in apa Barladului. Se pare ca depresia mea din zilele trecute si-a avut rostul. Mi-am dat seama cum am mai trecut un an pe langa mine si nu m-am bucurat indeajuns. Asta poate din cauza ca am incercat sa fac ceva mare intr-un timp scurt fara sa imi dau seama ca inca nu este momentul. Mi-am dat seama ca mai am multe de invatat pana sa ajung adult si am realizat ca trebuie sa ma bucur in continuare de copilarie. Pentru ca inca sunt copil...Voi nu?